top of page

Cele mai bune mănuși de atelier pentru un mecanic auto

acum 2 ore
8 min de citit
Cele mai bune mănuși de atelier pentru un mecanic auto

Cineva introduce această expresie în motorul de căutare și se așteaptă la un clasament al mănușilor de atelier, de la locul întâi la al zecelea. Problema cu astfel de liste este că măsoară ceva care nu contează prea mult. O mănușă ideală la schimbul de ulei poate fi o idee proastă la o cutie de solvent pentru frâne, iar diferența nu stă în sigla de pe cutie, ci în chimie.


Merită reținut de ce discutăm despre asta. Conform datelor Eurostat pentru 2023, membrele superioare, adică umerii, brațele și mâinile, au reprezentat 39,8 la sută din totalul accidentelor de muncă neurmate de deces din Uniunea Europeană. În industria prelucrătoare, această pondere a ajuns la 52,3 la sută. Mâinile sunt pur și simplu ceea ce folosim la muncă, deci sunt și ceea ce are cel mai mult de suferit.


În loc de un clasament, propun șase criterii pe care le poți verifica singur în câteva minute, pe orice cutie și pe propria mână.


Câte sarcini diferite încap într-o singură zi?


Înainte să trecem la criterii, o observație. O zi obișnuită a unui mecanic într-un atelier auto nu înseamnă o singură sarcină cu substanțe chimice, ci mai multe, complet diferite.


Câte sarcini îndeplinește o mănușă într-un atelier auto la un mecanic

Schimbul de ulei înseamnă contact cu ulei mineral. Lucrul la frâne înseamnă solvent de curățare, adică solvenți. Sistemul de răcire înseamnă glicol. Bateria înseamnă acid sulfuric. Aerul condiționat înseamnă uleiuri de compresor. Spălarea pieselor înseamnă o baie degresantă. Interiorul mașinii, în schimb, este o problemă complet diferită, pentru că acolo contează mai ales să nu lași urme.


O singură mănușă nu poate fi cea mai bună în toate aceste situații deodată, pentru că ele cer lucruri diferite. Poate însă să fie foarte bună în majoritatea lor și să aibă limite clar definite, pe care le cunoști. Aceasta este definiția realistă a cuvântului „cea mai bună” pentru un mecanic și un atelier.


Criteriul unu: contact incidental sau imersie


Aceasta este cea mai importantă distincție din tot acest subiect și, în același timp, cea mai rar rostită cu voce tare.


Universitățile americane, în ale căror laboratoare se consumă sute de perechi de mănuși de nitril pe zi, scriu despre asta în ghidurile lor de protecție a muncii. O mănușă de unică folosință este destinată exclusiv contactului incidental, iar o mănușă aleasă pentru contact incidental adesea nu este potrivită pentru contact prelungit, adică acela în care mâna este acoperită de o substanță sau imersată în ea. Universitatea Cornell adaugă o regulă care ar trebui afișată deasupra fiecărui post de lucru: atunci când o substanță ajunge pe mănușă, mănușa se scoate și se înlocuiește cât mai repede posibil.


Tradus în limbajul atelierului, sună așa. O mănușă de unică folosință este o barieră împotriva stropirii și a contactului scurt. Nu este un costum pentru a ține mâinile într-o tavă cu degresant. Și, mai important, se schimbă atunci când se murdărește, nu atunci când se uzează. Este un moment complet diferit.


Criteriul doi: chimia pe care nu o vezi


Aici este locul pentru o informație concretă, pe care merită să o cunoști înainte de a cumpăra orice.


Nitrilul se descurcă foarte bine cu uleiurile, unsorile, produsele petroliere, combustibilii, mulți acizi și baze. Are însă un punct slab clar, iar acest punct slab locuiește permanent în atelier. Este vorba despre cetone, în primul rând acetonă.


Acetona traversează nitrilul subțire foarte repede, iar la cele mai subțiri mănuși, în cazul unor durate de câteva minute.

Solvenții de curățat frânele neclorurați se bazează foarte des tocmai pe acetonă. Într-o descriere de brevet, o rețetă tipică conține de la aproximativ 25 până la 55 la sută acetonă, procentual din greutate, alături de acetat de metil și hidrocarburi. Acetona traversează nitrilul subțire foarte repede, iar la cele mai subțiri mănuși, în cazul unor durate de câteva minute.


Acesta nu este un argument împotriva nitrilului, ci un manual de utilizare. Stropirea cu solvent înseamnă schimbarea mănușii, nu ștergerea ei de pantaloni. Nu ții în mână o piesă tocmai turnată cu solvent. Nu îmbibi o cârpă prin mănușă. La lucrul mai îndelungat cu solvenți, ai nevoie de o mănușă dintr-o categorie complet diferită, mai groasă și reutilizabilă.


Pe cutie se caută trei lucruri: categoria III de echipament individual de protecție, pictograma EN ISO 374-1 împreună cu literele care indică substanțele de testare specifice, și tipul A, B sau C, care spune pentru câte substanțe din listă a fost confirmat un timp de permeație adecvat.


Criteriul trei: grosimea, adică pentru ce plătești cu forța


Există convingerea că o mănușă mai groasă este pur și simplu mai bună. Datele spun altceva.


Studiile privind efectul mănușilor asupra forței de prindere arată scăderi constante. Într-o trecere în revistă publicată în literatura de ergonomie, reducerile de forță au variat de la 7,3 la sută pentru mănușile de bumbac la 16,8 la sută pentru dublarea mănușilor. Lucrări mai vechi indicau scăderi de ordinul a 15-20 la sută la purtarea mănușilor, în general. Cercetătorii de la NIOSH, măsurând forța de prindere pe mânere cilindrice, au constatat direct că grosimea mănușii este unul dintre principalii factori responsabili de acest efect, și au avertizat că utilizatorul unei mănuși mai groase și mai rigide poate schimba un risc pentru sănătate cu altul.


Cinstit vorbind: aceste studii au vizat mănuși industriale, mult mai groase decât cele de unică folosință, deci cifrele nu trebuie transferate direct la nitril cu o grosime de o fracțiune de milimetru. Direcția relației este însă clară și merită reținută.


Aceasta rezolvă, de altfel, întrebarea despre purtarea a două perechi deodată. În trecerea în revistă citată, tocmai dublarea mănușilor a dat cea mai mare scădere a forței. Un studiu mai vechi, pe un mâner alunecos, a arătat, la rândul lui, că la tragere, împingere și la momentul de flexie a încheieturii, o singură mănușă îmbunătățea rezultatele. Stratul dublu are sens în situații foarte specifice, de exemplu atunci când vrei să scoți instantaneu perechea de deasupra după o activitate murdară, dar nu este mai bun implicit.


Criteriul patru: mărimea pe care aproape nimeni nu o măsoară


Standardul EN ISO 21420 bazează sistemul de mărimi pe circumferința mâinii și pe lungimea mâinii, iar mărimile sunt definite într-un interval de la 4 la 13. Există totuși o capcană de care merită să știi: standardul cere ca producătorul să definească propriul sistem de mărimi, corespunzător mâinilor cărora le sunt destinate mănușile. Cu alte cuvinte, notațiile S, M și L nu sunt universale între mărci, iar singurul punct de referință sigur este tabelul producătorului respectiv.


Merită să te măsori. Circumferința se măsoară cu o bandă în jurul palmei, fără degetul mare, iar lungimea de la pliul încheieturii până la vârful degetului mijlociu. Două cifre, două minute, iar apoi doar le verifici în tabel.


Același standard descrie, de altfel, un mod obiectiv de evaluare a senzitivității, adică un test de dexteritate constând în ridicarea unor bolțuri cu diametru descrescător, de la 11 milimetri în jos până la 5 milimetri, evaluat pe cinci niveluri. Dacă te-ai întrebat vreodată dacă „senzitivitatea bună” poate fi cumva măsurată, iată exact cum.


Criteriul cinci: manșeta, adică pe unde intră lichidul


O mănușă standard de unică folosință are aproximativ 240 de milimetri lungime, ceea ce înseamnă că acoperă mâna și o porțiune din încheietură. Versiunile mai lungi, de exemplu 250, 260 sau 300 de milimetri, ajung mult mai departe pe antebraț.


La mănușile de atelier pentru mecanici, aceasta nu este o chestiune cosmetică. La golirea uleiului, schimbul lichidului de răcire și spălarea pieselor, mâna este foarte des ridicată, iar lichidul curge spre cot și caută o cale de intrare exact acolo unde se termină manșeta. Dacă astfel de activități sunt multe într-o zi, o manșetă mai lungă rezolvă o problemă care altfel nu poate fi rezolvată prin tehnica de lucru.


Criteriul șase: cifra pe care nimeni nu o numără


Majoritatea atelierelor compară prețul cutiei de mănuși de unică folosință pentru atelier. Este comod, dar duce pe un drum greșit, pentru că cutia nu este unitatea în care se desfășoară munca.


Dacă regula spune că o mănușă de nitril se schimbă atunci când se murdărește, atunci la schimbarea plăcuțelor de frână și curățarea ghidajelor se consumă două sau trei perechi, iar acesta este un comportament corect, nu risipă. Dacă, în schimb, mănușa se rupe chiar la punerea ei sau se rupe la primul contact cu o margine de tablă, consumul crește dintr-un motiv complet diferit.

o mănușă se schimbă atunci când se murdărește, la schimbarea plăcuțelor de frână și curățarea ghidajelor se consumă două sau trei perechi, iar acesta este un comportament corect, nu risipă.

Calcularea acestui lucru pentru propriul atelier este banal de simplă. Iei o activitate repetitivă, de exemplu schimbul de ulei cu filtru, și numeri timp de o săptămână câte perechi se consumă pentru ea. Rezultatul înmulțit cu prețul unei perechi spune mai mult decât orice clasament.


Ce nu va face o mănușă de unică folosință?


Trei lucruri despre care trebuie spus direct, pentru că lipsa acestei informații ar fi incorectă.


Nu protejează împotriva tăierii. O margine ascuțită de tablă, un inel de siguranță sau un arc o vor tăia fără rezistență. Pentru riscurile mecanice există mănuși testate conform EN 388, adică o categorie complet diferită de produs, și dacă munca constă în principal în tinichigerie, exact acolo trebuie căutat.


Nu protejează împotriva contactului chimic prelungit, despre care s-a vorbit mai sus.

Și nu se poartă lângă mecanisme de mașini care se rotesc. La strung, la mașina de găurit de banc și la polizor, mănușa se scoate de pe mână, pentru că materialul se agață de obiectul rotativ mai repede decât apuci să retragi mâna.


Testul de cinci minute


Tot ce a fost scris mai sus poate fi redus la o procedură simplă, care poate fi aplicată pe orice produs.


Măsoară circumferința și lungimea mâinii, apoi verifică-le în tabelul producătorului, în loc să alegi mărimea din obișnuință. Pune-ți mănușa și strânge pumnul, uitându-te la interiorul palmei: cutele din zona de prindere înseamnă că mărimea este prea mare. Lucrează purtând-o pentru o activitate completă, cu ulei real, nu la un atelier uscat. După ce o scoți, examinează și miroase interiorul mănușii, pentru că umezeala care nu este transpirație, sau mirosul de solvent, înseamnă că bariera a încetat să funcționeze mai devreme decât credeai. La final, citește cutia și verifică categoria, tipul, literele și AQL-ul.


Cinci pași, o singură după-amiază, și ai un răspuns bazat pe propriul post de lucru, în loc de o listă subiectivă a altcuiva.


Unde se încadrează Gripzzly în toate acestea?


Gripzzly au fost proiectate pentru acest prim scenariu, cel mai frecvent, adică munca zilnică cu ulei, unsoare și combustibil. Nitril fără latex, tiurami și pudră, categoria III de echipament individual de protecție, tip B conform EN ISO 374-1, AQL 1,5, conformitate cu EN ISO 374-5 și ASTM F1671, aprobare pentru contactul cu alimentele, structură diamant pe toată suprafața de prindere a palmei și a degetelor, mărimi de la S la XXL. Pentru lucrările la care lichidul curge spre antebraț, există versiunea X Long cu manșetă prelungită.


Culori diferite de mănuși de atelier pentru mecanici și ateliere auto

Pentru lucrul mai îndelungat cu acetonă și alte cetone, ai nevoie de o mănușă dintr-o categorie diferită, iar această propoziție rămâne aici intenționat, pentru că e mai bine să știi asta acum decât la jumătatea lucrării.


Mănuși de atelier pentru mecanic: rezumat


Cea mai bună mănușă de atelier nu este cea care câștigă un clasament. Este cea pe care o ai efectiv pe mână în momentul în care doza de solvent se răsucește în palmă și stropește nu unde ar fi trebuit.


Restul sunt detalii tehnice, deși tocmai aceste detalii, ca de obicei, decid totul.



 
 
 

Comentarii

bottom of page