Într-o fermă, aceste trei lucrări sunt adesea făcute de aceeași persoană, în aceeași săptămână, cu aceleași mănuși. Este o greșeală, pentru că pericolul este diferit în fiecare caz, iar o mănușă care funcționează excelent la văruit nu oferă, la un concentrat de produs de protecție a plantelor, protecția cerută de reglementări. Mai jos, concret: ce spune standardul, unde este limita și după ce te ghidezi la cumpărare. Răspunsul scurt Pentru stropit se aplică un standard separa

Există acel moment de la sfârșitul lucrului, când omul stă la chiuvetă și își freacă mâinile cu o pastă care miroase ca o combinație de săpun și nisip. Apa curge cenușie, apoi mai deschisă, în cele din urmă aproape curată. Aproape, pentru că la încheieturile degetelor rămâne oricum o linie întunecată, de parcă cineva le-ar fi conturat cu creionul. Unghiile au un contur pe care nu îl mișcă nimic în afară de timp. Timp de decenii am tratat asta ca pe un fel de semn distinctiv.

Detailing-ul este o muncă în care mâinile intră în contact cu substanțe chimice în cea mai mare parte a turei. Șampoane alcaline, produse pentru jante, îndepărtatoare de bitum, alcool izopropilic pentru degresare, paste de lustruit, straturi ceramice. Mănușile pentru auto detailing trebuie deci să împace două lucruri, care de obicei se exclud reciproc: o priză sigură cu mâna udă și rezistență la ceea ce se află în sticlă. Mai jos, concret, ce trebuie căutat, unde nitrilul est

Nitrilul trece drept un material universal. Descrierile produselor repetă că mănușile de nitril sunt rezistente la substanțe chimice, și în majoritatea aplicațiilor este adevărat. Acetona este însă o substanță la care această simplificare încetează să funcționeze, iar consecința este uneori un fals sentiment de siguranță. Mai jos explicăm cum se comportă nitrilul în contact cu acetona, ce spune în acest sens standardul EN ISO 374-1 și când o mănușă de nitril de unică folosinț

Întrebarea despre mănuși de unică folosință pentru copii pare o simplă întrebare de cumpărături, dar în realitate ascunde trei situații complet diferite. Altfel arată situația unui copil de patru ani care vrea să ajute la spălarea bicicletei, altfel a unui adolescent de treisprezece ani la ora de chimie, și altfel a unui adult care își pune mănuși pentru a avea grijă de un copil. Acest articol separă aceste trei cazuri, pentru că doar în unul dintre ele răspunsul este o mănuș

Tiparul se repetă de ani de zile. După câteva luni de muncă, pielea mâinilor devine aspră și roșie, apoi începe să mănânce, iar în cele din urmă crapă la încheieturile degetelor. Primul autodiagnostic sună mereu la fel: m-am sensibilizat la latex, trec la nitril. Uneori funcționează. Surprinzător de des nu funcționează deloc, și atunci se trage concluzia că mănușile nu au fost totuși cauza. Problema este că sub eticheta de „alergie la mănuși” se ascund cel puțin trei fenomene

Mărimea mănușilor este unul dintre acele lucruri pe care toată lumea le alege din ochi, până când ceva se rupe. De obicei se rupe materialul de la degetul mare sau răbdarea ta, când după o oră de lucru degetele sunt obosite de la strâns ceva care nici nu era greu. Problema este că notațiile de pe cutii provin din trei lumi diferite, deodată. Litera vine dintr-o convenție comercială, cifra dintr-un sistem bazat pe inch-i, iar dimensiunea în milimetri, dintr-un standard tehnic

Întrebarea pare banală, dar nu este, pentru că aceleași mănuși de nitril sunt, în patru locuri diferite, patru tipuri diferite de deșeuri. Acasă sunt deșeuri municipale. Într-un atelier pot fi deșeuri periculoase, cu propriul cod și cu obligație de evidență. Într-un cabinet medical intră sub incidența unor reglementări complet diferite. Iar în pubela galbenă nu ar trebui să ajungă niciodată, deși tocmai acolo ajung cel mai des. Răspunsul scurt este... Acasă? La deșeuri mixte.